FMI vine marți la București. Planul Guvernului pentru a compensa pierderile din amânarea introducerii accizei suplimentare la carburanți

FMI vine marți la București. Planul Guvernului pentru a compensa pierderile din amânarea introducerii accizei suplimentare la carburanți
Publicat: 20/01/2014, 21:52
Actualizat: 20/03/2019, 21:05

Guvernul speră să-i convingă pe reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI), care vin marți în România, că o mai bună colectare a veniturilor la buget va compensa lipsa de bani generată de amânarea introducerii accizei suplimentare la carburanți cu trei luni.

Mai exact, „as-ul” din mâneca Executivului ar fi realizarea programului privind încasările din ultimul trimestru al anului trecut, după ce în primele nouă luni din 2013 veniturile la buget au fost cu circa 10,5 miliarde de lei, echivalentul a circa 2,3 miliarde de euro, mai mici decât cele estimate.

În primele nouă luni ale anului trecut, încasările s-au ridicat la circa 147,2 miliarde de lei, circa 33,3 miliarde de euro, față de 157,7 miliarde de lei, suma prognozată.

În ultimele trei luni însă, acestea ar fi înregistrat o evoluție pozitivă și ar fi atins nivelul estimat de 52,7 miliarde de lei (11,9 miliarde de euro), iar în ianuarie 2014 l-ar putea chiar depăși, potrivit unor surse guvernamentale.

Astfel, cabinetul Ponta speră ca partenerii internaționali să fie convinși de buna colectare și să nu ceară introducerea unor noi taxe sau impozite pentru asigurarea țintei de deficit, respectiv a diferenței dintre veniturile și chetuielile statului, în condițiile în care amânarea introducerii accizei generează o „gaură” de circa 600 de milioane de lei (135,7 milioane de euro) la buget.

„Dacă vom avea o colectare mai bună până în iulie, nu e nevoie de noi taxe sau impozite. În ultimele trei luni din 2013 am realizat programul”, au precizat sursele citate.

O misiune comună a FMI, a Comisiei Europene (CE) și ai Băncii Mondiale (BM) se află la București în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru prima și cea de-a doua evaluare a acordului preventiv de tip stand-by încheiat cu România la finele lunii septembrie.

Prima misiune nu s-a încheiat cu succes, respectiv prin trimiterea așa-numitei scrisori de intenție către board-ul FMI din Washington, după ce președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze documentul, arătând că nu este de acord cu acciza de șapte eurocenți pe litru de carburant. Introducerea acesteia a fost amânată cu trei luni.

Acciza suplimentară ar fi adus venituri suplimentare de circa 2,6 miliarde de euro, potrivit estimărilor guvernului. Prin urmare, amânarea introducerii până în aprilie ar însemna reducerea sumei cu circa 600 de milioane de lei.

Ponta, convins de succesul negocierilor

Premierul Victor Ponta s-a arătat optimist în privința negocierilor cu creditorii internaționali.

Luni, Ponta a precizat că discuțiilor nu vor viza eventuale măsuri de compensare a lipsei de venituri generată de amânarea introducerii accizei.

„Nu, nici vorbă. Nu se poate discuta până la 1 iulie. La 1 iulie tragem linie pe primul semestru și vedem dacă suntem pe plus, pe minus față de ceea ce avem prognozat și după 1 iulie, așa cum se face de fapt în fiecare an (la rectificarea bugetară n.r.)”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, reprezentanții biroului FMI din România au precizat că pe agenda întâlnirilor din următoarele săptămâni se află atât evoluția reformelor structurale, cât și găsirea unor măsuri pentru „compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanți”.

„Misiunea va discuta cu autoritățile române evoluțiile economice recente și prioritățile în ceea ce privește reformele economice. De asemenea, vor fi discutate măsuri pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanți, astfel încât să fie asigurată ținta de deficit bugetar de 2,2% din PIB”, a declarat într-un comunicat reprezentantul rezident al FMI în România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.

Voinea: Soluția de compensare face obiectul negocierilor cu FMI

La finele anului, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, preciza că o soluție exactă de compensare a veniturilor va face obiectul negocierilor dintre Executiv și FMI.

Totodată, Voinea a declarat duminică, într-o intervenție televizată, că în momentul de față se caută soluții pentru stimularea consumului, o componentă semnificativă a creșterii economice din acest an.

Executivul a fundamentat bugetul pe 2014 pe o creștere economcă de 2,2% din PIB, 1,3 procente fiind reprezentate de consum, față de 0,2%, contribuția acestuia la avansul produsului intern brut (PIB) din 2013.

În acest sens, Guvernul lucrează în prezent la un set de măsuri care urmează să fie discutat cu partenerii internaționali.

„Anul trecut, Guvernul a crescut salariile bugetarilor cu 15%, pensiile cu 4%, salariul minim cu 15%, venitul minim garantat cu 8%, și, cu toate astea, consumul populației a stagnat, în condițiile în care nici prețurile nu au au crescut, inflația anualizată, de 1,5%, fiind cea mai mică de după Revoluție.(…) În condițiile în care s-au băgat în economie circa două miliarde euro care ar fi trebuit să meargă în consum, consumul nu a crescut. Asta înseamnă că e nevoie de un set de măsuri, la care se lucrează în prezent, și putem intra în detalii după ce acest set va fi agreat cu FMI și Comisia Europeană, un set de măsuri ca să stimulăm cererea internă”, a explicat Voinea, citat de Agerpres.

AOAR: Guvernul trebuie să adopte o poziție fermă la negocieri

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) îndeamnă totodată guvernul să adopte o poziție fermă în negocierile cu FMI și să nu pună accentul doar pe criteriile macroeconomice, ci și pe cele de natură să stimuleze economia.

„AOAR cere Guvernului să adopte în viitoarele negocieri o poziție fermă care să favorizeze o dezvoltare economică durabilă, și nu doar satisfacerea unor criterii macroeconomice imediate, practică ce și-a dovedit deja limitele prin înghețarea consumului intern în 2013 și a reducerii veniturilor bugetare, chiar în condițiile unei creșteri economice importante”, a transmis AOAR într-un comunicat.

O măsură propusă de oamenii de afaceri este scutirea impozitării profitului reinvestit, majorarea finanțărilor pentru programele care creează locuri de muncă și reducerea impozitării salariilor.

Premierul Ponta s-a pronunțat luni în legătură cu scutirea impozitării profitului reinvestit, catalogând măsura drept un obiectiv „realizabil”.

Experții FMI, CE și BM se află în Capitală până pe 5 februarie. Ei și-au planificat atât întâlniri cu reprezentanții Executivului cât și cu reprezentanți ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociațiilor oamenilor de afaceri, ai băncilor și ai organizațiilor societății civile.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...